Fashion Illustrator

http://www.daviddownton.com/html/fashionillus.htm

48 de miresme…

…de fructe, flori si mancaruri, pentru 48 de nuante de pasteluri de ulei cu damf de plastilina caut, de la alb la negru. Albul sa miroasa a lacrimioare, negrul a masline?

Timeless joy

Timeless joy

Jethro Tull’s Life’s a Long Song

When you’re falling awake and you take stock of the new day,
and you hear your voice croak as you choke on what you need to say,
well, don’t you fret, don’t you fear,
I will give you good cheer.

Life’s a long song.
Life’s a long song.
Life’s a long song.

If you wait then your plate I will fill.

As the verses unfold and your soul suffers the long day,
and the twelve o’clock gloom spins the room,
you struggle on your way.
Well, don’t you sigh, don’t you cry,
lick the dust from your eye.

Life’s a long song.
Life’s a long song.
Life’s a long song.

We will meet in the sweet light of dawn.

As the Baker Street train spills your pain all over your new dress,
and the symphony sounds underground put you under duress,
well don’t you squeal as the heel grinds you under the wheel.

Life’s a long song.
Life’s a long song.
Life’s a long song.

But the tune ends too soon for us all.

Interests

…and everything about Japan.

Including Chiho Aoshima

Poezie

Are there guardian angels for fallen angels that roam the Earth? I am not speaking about heavenly angels, but the divine ones belonging to arts, to beauty. If there is an angelic hyerarchy for music, then you are a fallen archangel, for you are dyonisiac, still, my errant one. Where would I be there, as your guardian angel? Would I be among the fallen ones? Or among the heavenly, for I am apollinic… My place there is still to be filled. Would I be there, carrying a swan feather near my heart? A swan feather, for eventually I will sing, with my bluesiest voice, and all the trained mortal voices won’t surpass my mastery… A swan feather, dripping with red ink…
You were looking at me from the mirror, so sad, so young, such a mild expression. There you were, my fallen archangel from the Holly Land, with a saudade/Sehnsucht/dor in your Tartar eyes that I so love. Black as peppers, they were caressing me from a distance. I passed you by, inhaling your sweet scent, and my anger was there, blowing from the speakers, escaping through the window.
Until I turned into who I really was, the forgiving bohemian messy urbanite, who constantly adored you beyond reason.
And that would be all, my errant one.

Half of what I say is meaningless
But I say it just to reach you,
Julia

Julia, Julia, oceanchild, calls me
So I sing a song of love, Julia
Julia, seashell eyes, windy smile, calls me
So I sing a song of love, Julia

Her hair of floating sky is shimmering, glimmering,
In the sun

Julia, Julia, morning moon, touch me
So I sing a song of love, Julia

When I cannot sing my heart
I can only speak my mind, Julia

Julia, sleeping sand, silent cloud, touch me
So I sing a song of love, Julia
Hum hum hum…calls me
So I sing a song of love for Julia, Julia, Julia

Era o zi nu foarte caldă dar dogoarea îşi lăsase urmele în aer şi în pământ. Doar apa avea să fie rece, neagră şi înspumată agonic. Nisipuri mâloase şi lecturi pe plaja cu sol crăpat, în apusuri aducătoare de frig tomnatec. Sălciile se mişcă şi apare un băiat bodogănind. Îşi strigă amicul aflat pe celălalt mal, care vine cu o pungă de peşti pescuiţi de curând. Băiatul se înseninează şi pleacă sporovăind cu prietenul lui. “Ce peşti îs ăştia?” “Avaţi”.
Voiam să dorm dar parcă mi se făcuse dor de “mersul la Someş”, că tot venise Gabi cu ideea. “Nu m-am bălăcit anul ăsta!” De ce nu, puteam să dorm sau să citesc şi pe malul râului, în lumina naturală şi în susurul apelor. După care aş fi stat până s-ar fi înserat, dar am plecat mai repede că mi se făcuse frig ieşind din apa leşioasă şi întunecată, în costumul de baie întreg, de înotătoare, cu care mă făleam atâta şi pe care nu-l inaugurasem deşi îl aveam de ceva vreme.
Drumul pe dig înspre “gura văii”, pustietatea pe care o doream, nu din mizantropie ci din dorul de sălbăticie, dorul de sunetele primordiale. Gabi, care îşi amintea de “mersul la Someş” la bunici. Eu eram cu “mersul la Şinca”. Sau mai des, “la vale”. Şinca de lângă Vad nu e cât Someşul, nici nu ştiu dacă devine vreodată, dar când mi-o amintesc îmi revine în memorie mireasma de păşune încinsă, pe care creşte pătlagina, iar dincolo de păşunea cu drigane răchita înfiptă în nisip, pe care o găseam anul următor mare şi viguroasă. Şi pietricelele-comori pe care le ascundeam sub prundiş şi le pierdeam ascunzătoarea…

Începuturile au un farmec nespus…
Prolog de film:
Why hate oblivion? It can harbour unutterable beauty. Fallen angels walk among us trying to remember heaven, and striving to recreate it here on Earth from veiled fragments of a long lost memory… They had to forget it, or else how could they climb again Jacob’s ladder one step at a time?…